A fi aruncat din cuib mereu.
--de Pema Chodron
==
Ne imaginăm că dacă medităm sau alergăm îndeajuns de mult, sau dacă mâncăm produsele cele mai potrivite, totul va fi în regulă. Din perspectiva cuiva care este trezit, asta echivalează cu moartea. Căutarea siguranței sau a perfecțiunii, nevoia de a primi validări și sentimentul de a fi deplin, independent și confortabil sunt toate un fel de moarte. Aceste stări nu lasă loc de aer proaspăt. Nu este loc pentru ceea ce va veni să schimbe starea de fapt. Sufocăm momentul prezent prin nevoia de a controla experiențele. Astfel pregătim terenul pentru eșec, întrucât, mai devreme sau mai târziu vom trăi o experiență pe care nu o putem controla: poate casa va arde, poate pierdem pe cineva drag, poate descoperim că avem cancer, poate ne lovește o cărămidă căzută din cer, sau poate cineva varsă suc de roșii pe costumul nostru alb, sau poate că restaurantul la care mergem nu mai are mâncarea noastră preferată. Schimbarea este parte esențială din viață. Uneori are gust plăcut, alteori amar. Uneori corpul nostru se tensionează, alteori se relaxează și se deschide. Uneori avem o migrenă, alteori ne simțim pe deplin sănătoși. Din perspectiva unei conștiințe trezite încercarea de a controla fiecare detaliu al experienței este moarte curată, întrucât se lasă deoparte o bună parte a experienței fundamentale de viață. Este ceva foarte agresiv în această abordare a vieții, anume în încercarea de a nivel toate imperfecțiunile și locurile grosiere pentru a avea un parcurs plat.
A trăi deplin, a fi complet uman și conștient presupune să fii aruncat din cuib din nou și din nou. A trăi deplin înseamnă să te situezi mereu în tărâmuri nefamiliare, să primești fiecare moment ca nou și proaspăt. A trăi înseamnă să fii dispus să mori din nou și din nou. Asta este viața din perspectiva unei conștiințe trezite.
Pentru a dizolva rezistența în fața vieții este nevoie să o întâlnim față în față. Atunci când avem nemulțumiri pentru că este prea cald în cameră, am putea să fim deschiși către a-i observa torpoarea și apăsarea. Atunci când suntem nemulțumiți că este prea rece în cameră, am putea să fim deschiși către a-i observa înghețarea și pișcătura. Atunci când am fi tentați sa ne plângem de ploaie, am putea să-i observăm umezeala. Atunci când ne facem griji că vântul ne zguduie geamurile, am putea să fim curioși despre cum se aude vâjâitul. A ne curba așteptările înseamnă a ne face singuri un cadou. Nu există remediu cald și rece. Așa va fi la nesfârșit. După ce nu vom mai fi, lumea va continua să existe. Precum fluxul și refluxul unui ocean, precum ziua și noaptea - aceasta este natura a ceea ce există.
==
Întrebări pentru reflecție: Cum vă raportați la ideea că a controla pe deplin experiența este la fel cu a muri? Ați putea împărtăși o experiență când ați putut să trăiți pe deplin deși erați aruncat din cuib mereu? Ce vă ajută să trăiți pe deplin, primind fiecare moment ca pe ceva nou și proaspăt?
Pema Chodron is an author, meditation teacher, and excerpt above is from her book When Things Fall Apart.
Seed Questions for Reflection
How do you relate to the notion that finally getting it all together is death? Can you share an experience of a time you were able to fully embrace being continually thrown out of the nest? What helps you live fully, experiencing each moment as completely new and fresh?
