A Heart Of Warmth Is Not Something Impossible

O inimă caldă și binevoitoare nu este imposibilă.
--de Tenzin Palmo

Ce înseamnă iubirea? Iubirea este înțeleasă greșit în cultura occidentală; folosim cuvântul iubire pretutindeni, de la ‘iubesc înghețata’ până la ‘îl iubesc pe Dumnezeu’. Confundăm așadar iubirea cu dorinta, lăcomia, râvna și atașamentul. Credem ca a iubi ceva sau pe cineva înseamnă să posedăm obiectul iubirii. Din cauza acestei minți posesive suferim foarte mult. Suferim din cauza fricii că vom pierde obiectul dorinței și suferim din cauza regretului că l-am pierdut. Să reflectăm o clipă asupra acestui fapt. De obicei confundăm atașamentul cu iubirea. Dar atașamentul nu este iubire. Atașamentul implică posesivitate, atașamentul este dependență. Acestea sunt cauzele care se află la rădăcina suferinței.
Buddha a spus că suferința face parte din viață și că suferința are o cauză. Cauza suferinței este râvna. Posedăm lucrurile cu atâta strășnicie din cauză că nu știm cum să relaționăm ușor cu ele. Însă totul este tranzitoriu. Totul curge - nimic nu este static sau solid. Nu ne putem agăța de nimic. Dacă încercăm să ținem în loc curgerea râului, fie ne alegem cu nimic - căci cine poate strânge apa în pumni - fie o indiguim și ne alegem cu o baltă stagnantă și urât mirositoare.
Prezentul este curgere. Dacă vom căuta să o ținem pe loc, o vom ucide. Iar asta va aduce multă durere și frică în viețile noastre. Asta nu este iubire. Iubirea este o deschidere nemărginită a inimii. Iubirea este o inimă care spune: ‘Fie ca voi să fiți bine și fericiți’, nu ‘Fie ca voi să mă faceți pe mine să fiu bine și fericit’. Pentru a cultiva inima care dorește fercire altora, putem începe cu a ne deschide către propria familie. Putem face asta aspirând să-i facem fericiți și rămânând deschiși față de ei. Nefiind posesivi și neagătându-ne de ei - ci fiind acolo pentru ei. Arătându-le iubire, oferindu-le afecțiune, ei fiind primii care au nevoie de iubirea și afecțiunea noastră. Însă nu este vorba despre o afecțiune sufocantă.
La 19 ani am decis să pornesc în căutarea unui învățător și i-am spus mamei mele: ‘Mă duc în India’ iar ea mi-a răspuns: ‘Bine. Când pleci?’. Nu mi-a spus: ‘Cum adică pleci în India? Cum poți să-ți abandonezi biata mamă la bătrânețe?’. Mi-a spus: ‘Bine. Când pleci?’ nu pentru că nu mă iubea, ci inspirată de iubire. Mă iubea și îmi dorea să-mi împlinesc întregul potențial și să fiu fericit. Nu se gândea: ‘Of, dacă mă părăsești, voi rămâne singură. Voi fi nefericită. Cum poți să mă abandonezi?’. Pentru că nu s-a agățat de mine, s-a putut bucura de fericirea mea. Chiar și atunci când eram departe, sunt sigur că mi-a dus dorul și cu toate acestea s-a bucurat de toate lucrurile pe care le-am făcut, de locurile pe care le-am văzut și de oamenii pe care i-am întâlnit. [...].
Aceasta este iubirea. Această căldură a inimii nu este ceva imposibil de realizat, ci este ceva ce putem cultiva cu toții. Acea bucurie de a îi face pe alții fericiți, gândindu-ne cum am putea aduce un pic de fericire și bucurie celor pe care-i întâlnim, printr-un cuvânt ce alină, printr-un zâmbet, printr-un cadou și nu numai. Negândind mereu: ‘Stai așa, ceilalți nu mi-au dat nimic, de ce să le ofer ceva?’ sau ‘Ceilalți nu mi-au zâmbit niciodată, așa că nici eu nu le voi zambi.’ Ăsta ar fi un mod de a gândi îngust și limitat. Să ne imaginăm o societate în care fiecare este măcar amabil cu ceilalți. Ar fi minunat, nu-i așa? Chiar nu este un efort atat de mare să fim binevoitori, chiar și cu cei care nu răspund pe măsură. Dacă am fi amabili cu toată lumea, atunci per total oamenii ar fi respectuoși cu ceilalți. Se adeverește că vom culege ceea ce semănăm. Și atunci, dacă noi semănăm gânduri și emoții negative - furie, dispreț sau egoism - atunci asta este ceea ce vom culege. [...]

Doar de noi depinde. Creăm această lume prin proiecțiile noastre mentale. Avem șansa să transformăm această lume spre mai bine. Putem să ne aducem contribuția la ceea ce se întâmplă în lume. Doar ajutându-i pe cei aflați cel mai aproape de noi, și tot vom simți că viața are un sens. Astfel că la apusul vieții ne putem uita înapoi spunându-ne: ‘ei bine, am făcut tot ce a ținut de mine.’ Ne-ar fi foarte ușor să ne risipim viața - să trecem prin viață bombănind, plângându-ne și lamentându-ne și dând vina pe cei din familie, pe o copilărie nefericită, pe părinți sau pe guvern și societate. Că evoluăm, că involuăm sau că stagnăm, doar de noi depinde. Dacă alegem să fim nefericiti, n-avem decât să fim. Avem tot dreptul. Dacă nu vrem să fim nefericiți, tot de noi depinde. Lucrurile se pot schimba. Lucrurile se schimbă moment de moment. Noi ne putem schimba. Dacă ne transformăm pe noi înșine, totul se schimbă. Totul se transformă.

Întrebări pentru reflecție: Ce înseamnă pentru voi să cultivați o inima caldă? Ați putea împărtăși o experiență în care ați trăit iubirea ca pe o deschidere largă a inimii? Ce va ajută să cultivați o inimă binevoitoare?