Mass Movement


Image of the WeekMișcare colectivă
--by J. Krishnamurti

==

În lumea-ntreagă se pot observa cele două extreme ale sărăciei și bogăției, ale abundenței și ale înfometării; se mai observă discriminarea de clasă socială și ura rasială, stupiditatea naționalismului și cruzimea oribilă a războaielor. Omul este exploatat de om, marile religii au devenit mijloace de exploatare și diviziune a oamenilor. Se observă anxietate, confuzie, deznădejde și frustrare.

Observăm toate acestea. Fac parte din viața noastră de zi cu zi. Captivi în caruselul suferinței, dacă ești cât de puțin sensibil, pesemne că te-ai întrebat cum pot fi rezolvate aceste probleme. Fie ești conștient de haosul din lume, fie ești complet adormit și trăiești într-o lume fantastică, iluzorie. Dacă ești conștient, foarte probabil că te preocupă aceste probleme. Încercând să le rezolve, unii apelează la experți pentru soluții și le urmează ideile și teoriile. Apoi, gradual, se constituie în grupuri exclusiviste și vin în conflict cu alți experți și susținătorii lor. Astfel individul devine doar o unealtă în slujba grupului sau a expertului. Poate că încerci să rezolvi problemele urmând un sistem anume care, la o observare mai atentă, se vede cum devine doar o altă formă de a exploata individul. Sau poate crezi că, pentru a schimba situația de coșmar și groază, este nevoie de o mișcare amplă, sau de acțiune colectivă.

Ideea unei mișcări ample devine irelevantă dacă tu, individul, care ești parte din mișcare, nu îți înțelegi adevărata menire. Adevărata acțiune colectivă poate avea loc doar atunci când tu, individul, care ești parte din colectiv, ești treaz și îți asumi întreaga responsabilitate pentru acțiunile tale, care nu vin sub imboldul impulsurilor de moment.

Vă rog să rețineți că nu vă ofer un sistem filosofic pe care să-l urmați orbește, ci caut să trezesc aspirația pentru o împlinire adevărată și inteligentă, ce poate aduce ordine și pace în lume.

În lume pot avea loc schimbări fundamentale și durabile, se pot trăi iubirea și împlinirea, însă doar atunci când ești treaz și te eliberezi de iluzii, de nenumăratele iluzii pe care le-ai creat despre tine din frică.
Când mintea se eliberează de aceste obstacole și când are loc acea schimbare voluntară, adâncă și cu focus pe interior, abia atunci poate avea loc o acțiune colectivă adevărată și de durată.

==

Întrebări pentru reflecție: Ce înseamnă pentru voi schimbarea voluntară, adâncă și cu focus pe interior? Ați putea împărtăși o experiență în care ați luat parte la o acțiune colectivă în care v-ați simțit treaz și acționând liber de impulsuri de moment? Ce vă ajută să treziți în voi aspirația pentru împlinire adevărată și inteligentă?
 

Excerpt from his book, Total Freedom.


Add Your Reflection

10 Past Reflections