Turning Ourselves Toward Stability And Hospitality

Îndreptându-ne către stabilitate și ospitalitate
--de David Mckee

==

Călugărul benedictin-camaldolez Bruno Barnhard o spune foarte bine: ‘Noi oamenii preferăm o complexitate pe care o putem gestiona unei simplități pe care nu o putem controla.’

O complexitate instabilă este modul nostru standard de a fi. Neliniștiți cu privire la unde, cum și cine suntem, noi credem că ar trebui sa fim în alt loc, sau să trăim în alt fel, sau să fim altfel de oameni. Ne imaginăm tot felul de variante alternative ale vieților noastre și ale sinelui nostru și le fugărim fără să ne uităm cu adevărat unde, cum sau cine suntem de fapt. Depunem mult efort în a ajunge ‘acolo’, când nevoia cea mai mare este de a depune efort în a ajunge ‘aici’...de a fi în siguranță și protejați în adâncurile limpezi, imposibil de controlat și fără de sfârșit ale inimilor noastre.

Și mai este și acea inospitalitate complexă cu care ne menținem ocupați adesea. În încercarea noastră de a controla fiecare experiență, ridicăm tot felul de obstacole complicate, scuturi vizibile și invizibile, bariere subtile și apărători, toate în încercarea de a ne feri; de a ne proteja împotriva curgerii imprevizibile și mereu schimbătoare a vieții interioare și exterioare. În loc să ne destindem și să ne deschidem față de șuvoiul neîntrerupt de oportunități neașteptate ce curge prin noi și în afara noastră în fiecare clipă, ne ostenim în încercări zadarnice de a controla șuvoiul. Căutăm să facem viața predictibilă, maleabilă și controlabilă. Un maestru Zen contemporan descrie situația foarte expresiv: stăm sub duș, la adăpostul unei umbrele deschise!

Ce face situația și mai bizară este că știm cu toții ce facem. Știm cu toții că lucrurile nu sunt altfel decât sunt; că felul în care ne dorim să fie lucrurile, nu sunt astfel în realitate. Știm cu toții că nu suntem altfel decât suntem. De asemenea știm cu toții că viața și experiența noastră sunt dincolo de orice fel de control; știm că rareori ducem la îndeplinire fapte bune așa cum le-am plănuit, și aproape niciodată nu reușim să prevenim lucrurile rele ce apar. Umbrela este găurită, orice am face. Știm că realitatea stă astfel dar, din păcate, uităm. Luați de valul dorințelor, fricilor și ignoranței, uităm aceste adevăruri simple și îi dăm înainte cu programele noastre de îmbunătățire și control. Ce ne-ar ajuta oare să ne aducem aminte? Dintotdeauna răspunsul a fost în rugăciune și fapte bune. Este un răspuns simplu și cu miez. Nu văd niciun motiv pentru care m-aș dezice de această cale, ce a fost urmată de milenii atât de către strămoșii noștri creștini, cât și de către strămoșii tuturor marilor religii ale lumii.

Cu alte cuvinte răspunsul este PRACTICA. Așa cum un jucător de baschet practică aruncarea la coș în fiecare zi, sau așa cum un muzician cântă zilnic, iar și iar, la instrumentul său, așa și noi căutăm să acționăm consecvent și cu atenție conștientă, de cele mai multe ori împotriva dorințelor și fricilor.
Întorcându-ne iar și iar la intenția noastră, treptat, puțin câte puțin, revenim firesc la stabilitate și ospitalitate. Da, mai adormim și mai uităm, dar ne trezim tot mai des la momente de atenție iubitoare pentru noi și ceilalți. Modestia noastră (o altă valoare benedictină cheie) stă în acceptarea și trăirea acestei realități, oricât de imperfecte ar fi. Când strămoșii noștri părinți, ce trăiau în deșert, au fost întrebați ce făceau toată ziua, ei spuneau: ei bine, cădem și ne ridicăm...cădem din nou și iar ne ridicăm. Chiar nu este nimic ieșit din comun în asta.

==

Întrebări pentru reflecție: Ce înseamnă pentru voi întoarcerea noastră firească la stabilitate și ospitalitate? Ați putea împărtăși o experiență în care ați putut să vă destindeți și să acceptați șuvoiul neîntrerupt de oportunități neașteptate dinlăuntrul și din jurul vostru? Ce vă ajută să practicați consecvent și cu atenție conștientă?