Opusul meditației nu este acțiunea, ci reacția.
--de Richard Rohr
==
În cadrul dezbaterilor politice sau chiar pe tărâmul reflecțiilor spirituale pare că societatea noastră se află într-un punct de minim în ce privește conversațiile avute pe subiecte dificile și controversate. Consider că singura cale de a depăși polarizarea este o re-valorizare a tăcerii.
Tăcerea are o viață proprie. Nu este doar ceea ce înconjoară cuvintele și nici ceva ce stă în spatele imaginilor sau evenimentelor. Tăcerea este o ființă cu care interacționăm și devenim intim familiari. În filosofie, prin ființă înțelegem acea calitate fundamentală care vine înaintea tuturor celorlalte atribute. Tăcerea este la temelia realității - ființă primordială, așadar. Ființa pură este aceea din care se trag toate celelalte și la care tot ce există se întoarce. Sau, cum îmi place să spun, Realitatea este cel mai apropiat aliat al lui Dumnezeu.
Atunci când ne conectăm cu tăcerea ca prezență vie și primordială, putem vedea toate celelalte lucruri - și le putem experimenta de-o manieră profundă - în cadrul acestui spațiu. Tăcerea nu este doar o absență, ci o prezență originară. Tăcerea înconjoară orice ‘Știu’ cu un umil și răbdător ‘Nu știu’. Tăcerea protejează autonomia și demnitatea evenimentelor, persoanelor, animalelor și tuturor lucrurilor create.
Să fiu bine înțeles, genul de tăcere pe care îl descriu nu ignoră nedreptățile. Așa cum explică Barbara Holmes: ‘Unii dintre noi îi permit tăcerii să ne hrănească și să ne cuprindă căutările; alții, care au fost reduși la tăcere de către nedreptăți,, caută să dea glas bucuriei regăsirii spirituale. Oricât ar părea de înspăimântător să ne calmăm, trebuie să găsim liniștea din centrul strigătului, pauza din mijlocul lui ‘amin’, ca un prim pas către regenerare’.
Trebuie să găsim o cale de a ne întoarce în acest loc, să trăim în el, să ne adăpostim în acest sălaș de liniște interioară. Tăcerea exterioară înseamnă prea puțin, dacă nu se trage dintr-o tăcere interioară adâncă. Totul apare mult mai limpede, când vine dintr-un loc de liniște.
Fără liniște, nu trăim cu adevărat experiențele proprii. Suntem aici, dar nu în profunzimea lui aici. Trăim multe experiențe, dar acestea nu au puterea de a ne schimba, de a ne trezi, sau de a ne da bucuria și pacea pe care, așa cum spune Iisus (Ioan 14:27), lumea nu ne-o poate oferi.
Fără un dram de tăcere interioară și exterioară nu trăim și nu gustăm momentul prezent. Opusul contemplării nu este acțiunea, ci este reacția. Avem nevoie să așteptăm acțiunea pură, ce apare din liniște profundă.
==
Întrebări pentru reflecție: Cum vă raportați la idea că acțiunea pură apare din liniște profundă? Ați putea împărtăși o experiență în care ați reușit să vă întoarceți în centrul strigătului sau în mijlocul lui ‘amin’ (adevăr, în ebraică)? Ce vă ajută să stați centrat în prezență originară/primordială?
Fr. Richard Rohr este un preot franciscan din provincia New Mexico și fondator al Centrului pentru Acțiune și Contemplare din Albuquerque, New Mexico. Învățăturile lui se inspiră din practicile tradiționale franciscane de contemplare și golire de sine, și capătă forma compasiunii radicale, îndreptate cu precădere în folosul celor marginalizați social.
Fr. Richard Rohr is a Franciscan priest of the New Mexico Province and founder of the
Center for Action and Contemplation (CAC) in Albuquerque, New Mexico. His teaching is grounded in the Franciscan alternative orthodoxy—practices of contemplation and self-emptying, expressing itself in radical compassion, particularly for the socially marginalized.
Seed Questions for Reflection
How do you relate to the notion that pure action proceeds from deep silence? Can you share an experience of a time you were able to return to the core of the shout or the pause in the middle of your amen? What helps you stay grounded in primal presence?
