Meaning And The Song Of The Soul

Sensul și cântul sufletului Llewellyn Vaughn-Lee


Sensul este ceea ce ne cheama din adancul sufletului.
Cantecul este cel care ne canta la naștere. A duce o viata plina de sens depinde de abilitatea noastra de a auzi acest cântec, muzica originară a sacrului. La origine sacrul nu este religios și nici spiritual. Nu este o calitate pe care să o învățăm sau pe care să o dezvoltăm. Aparține de natura fundamentală a tot ceea ce este. Atunci când strămoșii noștri considerau ca sacru tot ceea ce vedeau, asta nu era o deprindere învățată, ci intuita. Era ceva la fel de natural ca lumina soarelui, la fel de necesar ca respirația. Este o recunoaștere fundamentală a naturii uimitoare, frumoase și divine a acestei lumi. Din aceasta intuitie a sacrului ia naștere sensul, înțelegerea ce ne face inimile să cânte cu cel mai adânc țel de a fi în viață.

Din pacate, în prezent, mare parte din viata este plina de distracții, susținute de consumerism. Muzica sufletului nu este ușor de ascultat în iuresul actual al vieții, iar uimirea și misterul au devenit tot mai inaccesibile. Societatea pare sa pierdut firul calauzitor ce ține lumile laolaltă: lumea interioară din care sensul ia naștere și lumea exterioară unde ne trăim viața. Poveștile sufletului nu mai sunt rostite, iar în locul lor visurile noastre au devenit pofte materialiste. Chiar și spiritualitatea se tranzactioneaza în piață, devenind încă un drog ce promite să ne amorțească, să ne acopere anxietatea în creștere despre faptul că un lucru esențial lipsește.

Pentru a găsi sensul, avem nevoie să ne recâștigăm simțul sacrului, lucru pe care cultura noastră pare să-l fi neglijat sau uitat. Sacrul este o calitate esențială a vieții. Ne unește cu propriul nostru suflet și cu divinitatea - izvorul a tot ceea ce există.
Sacrul poate fi descoperit sub orice forma: o piatră mică sau un munte, primul strigăt al unui nou-născut și ultima suflare a unui muribund. Poate fi prezent într-o felie de pâine, aflată pe o masă, în așteptarea unui prânz și în cuvintele ce binecuvântează bucatele. Amintirea sacrului este axul central al vieții. Fără aceasta aducere aminte lipsește un lucru fundamental al existenței noastre. Traiul zilnic devine sărăcăcios și superficial.

Când auzim această muzică, când simțim acest cântec, trăim din plin conexiunea firească cu Pământul și cu viața ce îl animă. Sensul nu este ceva ce ne aparține, ci mai degrabă viața noastră devine plină de sens abia când trăim această conexiune, când o simțim sub picioare atunci când mergem pe stradă, în parfumul unei flori, în căderea ploii. [...}.
Suntem cu toții parte din aceeași ființă pe care o numim Pământ, făptură magică dincolo de înțelegerea noastra. Pământul ne oferă viață, iar abundența lui ne hrănește. În lăuntrul său mai multe lumi devin una. Semințele lui ne dau atât pâine, cât și povesti. Secole de-a rândul poveștile cu semințe au fost cele mai importante, mituri spuse iar și iar - povești despre renașteri, viață care se creează pe sine în beznă. Acum aproape că am uitat aceste povesti. În absenta lor, în izolarea noastra, nici nu realizăm cât de infometati am devenit. Avem nevoie să găsim o cale de a ne reconecta cu ceea ce este esențial - să învățăm din nou cum să mergem de-o maniera sacră, cum să gătim cu dragoste și rugăciune și cum să acordăm atenție lucrurilor simple. Avem nevoie să primim viața cu toate culorile și parfumurile ei, să spunem ‘da’ din nou și din nou. Abia atunci viața ne va reda conexiunea cu propriul suflet și vom putea să-i ascultăm cântecul. Atunci sensul se va întoarce ca un dar și ca o promisiune. Atunci ceva se va deschide în inima noastră și va ști că am ajuns acasă.

Întrebări pentru reflecție : Ce înseamnă pentru voi sa va deschideti către viață cu toate culorile și parfumurile sale? Ați putea împărtăși o amintire despre un moment când sensul a revenit în viața voastră ca un dar și ca o promisiune? Ce va ajuta sa va recapatati simțul sacrului?