Harder I Work, The More I Love


Image of the Week
Cu cât muncesc mai mult, cu atât iubesc mai mult.
--de Lynne Twist

==

La burnout se ajunge atunci când suntem deconectați de la Sursă. Nu cred că este atât de legat pe cât ne-ar plăcea să credem de a munci prea mult sau prea din greu sau de a mânca pizza și Cola în loc de verdețuri și apă. Toate acestea au o contribuție la burnout - nu v-aș recomanda să lucrați până la epuizare. Dar adevăratul burnout este atunci când suntem decuplați de la Sursă. Asta este cauza reală.

Ne aducem cu toții aminte de momente de exaltare: atunci când lucram zi-lumină și ne doream să lucrăm 24h/zi, 7 zile din 7, atunci când ceea ce făceam era atât de captivant, încât nu ne puteam opri. Acesta este un exemplu de a fi conectați la Sursă într-o manieră în care corpul ne susține.

În același timp consider că este important să ne îngrijim de capacitatea noastră de a servi. Mă simt responsabil să am grijă să ocrotesc capacitatea de a fi în serviciul celorlalți, iar asta vine tot de la Sursă. Vine din meditație. Vine din a fi în natură. Vine din a fi în contact cu iubirea pe care o port soțului, copiilor și familiei mele. Iubirea pentru Dumnezeu. Iubirea pentru spiritul acestei lumi. Iubirea pentru samani. Când sunt în contact cu acestea, pot face orice. Iar asta este o sursă enormă de bucurie.

Odată am organizat o conferință în Irlanda cu laureați Nobel. Am sponsorizat participarea unor femei aflate în zone din diferite părți ale lumii afectate de război. Conferința a fost foarte aprinsă.
La un moment dat, în a doua zi, luam prânzul cu colegi din Iran, patru avocați care lucrau cu Shirin Ebadi. Un grup de șase femei au sosit cu un minivan. Colegii mei au observat mașina parcând lângă local și au luat-o la fugă strigând de bucurie în întâmpinarea femeilor. Erau cu toții avocați care lucraseră împreună ani la rând până când au fost arestați. Odată coborâte din mașină, femeile - și erau printre ele femei care făcuseră ani de pușcărie și fuseseră torturate - alergau unele spre celelalte, se îmbrățișau, se rostogoleau în iarbă de fericire, plângeau și dansau. Chiar și acum plâng la amintirea acelui moment.

În acea seară am avut o petrecere, cu toate femeile dansând împreună și a fost cea mai plină de bucurie, gălăgioasă, dezlănțuită și de neuitat distracție la care am luat parte vreodată; femei din Congo, Etiopia, Honduras, ce au îndurat toate chinurile iadului - genul de lucruri despre care nici nu se mai poate vorbi.
Din acea monumentală experiență (și am avut multe alte experiențe similare) am rămas cu concluzia că durerea și bucuria sunt una. Toate sunt legate. Iar de multe ori cu cât oamenii și-au dat voie să se cufunde în durere, cu atât mai mare le-a fost capacitatea de a se bucura.

Am văzut asta mai ales la femeile din Africa, ce duceau foarte multe greutăți. Atunci când sărbătoreau - și cumva găseau o cale de a face asta în fiecare zi prin cânt, dans, prin a avea grijă una de alta - bucuria lor îți tăia răsuflarea. Am fost în Rwanda după genocid și am văzut și acolo bucuria, în acei oameni. Am fost în Etiopia după foamete. Capacitatea oamenilor de a se bucura este, probabil, nelimitată.

Văd asta și în mine. Observ cum capacitatea de a simți bucurie este sporită de capacitatea de a face față lumii în suferință și de lucra cu asta. Disponibilitatea mea pentru bucurie și speranță și umor și eliberare este întărită de capacitatea mea de a face față întunericului. Iar capacitatea de a face față întunericului este întărită de disponibilitatea de a sărbători bucuria. Cu cât muncesc mai mult, cu atât iubesc mai mult.

==

Întrebări pentru reflecție: Cum vă raportați la idea că în măsura în care oamenii își dau voie să se cufunde în durere, vor avea o capacitate mai mare pentru bucurie? Ați putea împărtăși o amintire/experiență în care disponibilitatea voastră de a face față suferințelor lumii, v-a sporit capacitatea de a simți bucurie și viceversa? Ce vă ajută sa aveți grijă de capacitatea voastră de a servi?
 

Lynne Twist is the founder of Pachamama Alliance. The excerpt above was taken from an interview with Lynne.


Add Your Reflection

6 Past Reflections