You Must Shout From The Heart

Author
Ken Wilber
740 words, 18K views, 8 comments

Image of the WeekTrebuie să strigi din inimă
— de Ken Wilber

Faptul alarmant este că orice realizare a profunzimii duce la o povară teribilă: Cei cărora le este permis să vadă sunt în același timp împovărați de obligația de a comunica acea viziune în mod incert: aceasta este chestiunea. Vi s-a permis să vedeți adevărul pe baza ințelegerii că îl veți comunica altora. [...]

Și aceasta este cu adevărat o povară teribilă, o povară oribilă, pentru că, în orice caz, nu există loc de timiditate. Faptul că ați greșit nu este pur și simplu o scuză: s-ar putea să aveți dreptate în comunicarea voastră și ați putea greși, dar asta nu contează. Ceea ce contează, așa cum ne-a amintit atît de grosolan Kierkegaard, este că numai prin investirea și vorbirea voastră cu pasiune, poate adevărul, într-un fel sau altul, să depășească în final reticența lumii. […]

Având în vedere măsura propriei voastre realizări autentice, de fapt vă gândeați să șoptiți ușor în urechea acelei lumi aproape surde? Nu, prietene, trebuie să strigi. Strigă din toată inima ceea ce ai văzut, strigă oricum poți.

Dar nu fără discriminare. Să procedăm cu atenție cu acest strigăt transformator. Lăsați niște mici buzunare de spiritualitate transformatoare radicală, spiritualitate autentică, să-și concentreze eforturile și să-și transforme studenții. Iar aceste buzunare încet, cu grijă, cu responsabilitate, cu umilință, încep să-și răspândească influența, acceptând o toleranță absolută pentru toate părerile, încercând totuși să susțină o spiritualitate adevărată și autentică — prin exemplu, prin strălucire, prin eliberare evidentă, prin o eliberare inconfundabilă. Fie ca acele buzunare de transformare să convingă cu ușurință lumea și sinele lor reticente și să le provoace legitimitatea și să le provoace traducerile limitate și să ofere o trezire în fața amorțelii care bântuie lumea în general.

Să începem chiar aici, chiar acum, cu noi — cu tine și cu mine — și cu angajamentul nostru de a respira la infinit până când infinitul este singura afirmație pe care lumea o va recunoaște. Lasă-ne o strălucire radicală din fețele noastre, hohote din inimile noastre și tunete din creierul nostru — acest simplu fapt, acest fapt evident: că, în foarte imediata conștiință actuală a voastră, se află de fapt întreaga lume, în toate înghețurile și febra sa, în toate gloriile și harul său, în toate triumfurile și lacrimile sale. Tu nu vezi Soarele, tu ești Soarele; nu auzi ploaia, tu ești ploaia; nu simți Pământul, ești Pământul. Și în această simplă, clară și inconfundabilă privință, traducerea a încetat în toate domeniile și tu te-ai transformat chiar în Inima Cosmosului — și acolo, chiar acolo, foarte simplu, foarte liniștit, totul este desfăcut.

Minunile și remușcările vor fi apoi străine pentru tine, iar eu și ceilalți vom fi străini pentru tine, iar în afară și în interior nu vor avea nici un sens. Și în acel șoc evident al recunoașterii — în cazul în care Maestrul meu este Sinele meu, și că Sinele este Cosmosul în întregime și Cosmosul este sufletul meu — veți merge foarte ușor în ceața acestei lumi și o veți transforma în întregime nefăcând nimic.

Semnificația întrebărilor pentru reflecție: Cum te referi la noțiunea că ești de fapt întreaga lume, în toate triumfurile și lacrimile ei??
Poți împărtăși o poveste personală despre un moment când un strigăt transformator a răcnit din inima ta?
Ce te ajută să continui atent cu strigătele tale transformative? Extras din cartea sa "Un gust".
 

Excerpt from his book One Taste


Add Your Reflection

8 Past Reflections